Caracterul multiconfesional și multietnic al
județului Sălaj, rezidă din faptul că de-a lungul istoriei pe acest teritoriu
au conviețuit diferite etnii. Alături de români au trăit maghiari, evrei,
slovaci, romi, fiecare având cultura și religia proprie. Cu unele
excepții, etniile de aici au conviețuit pașnic, destinul lor împletindu-se în
mod armonios. Una dintre minoritățile Sălajului, importantă din punct de vedere
numeric până înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost comunitatea
evreiască. Totul s-a transformat în calvar odată cu cedarea Ardealului de Nord
și implicit a Sălajului istoric, Ungariei Hortyste în august 1940. În acei ani,
comunitatea evreilor aproape a dispărut, odată cu deportările în lagărele de
exterminare nazistă. Au urmat anii comunismului când evreii care au
supraviețuit au emigrat în Europa de Vest, peste Ocean sau în nou înființatul
stat Israel. Însă în ultimii ani, încet, încet, comunitatea evreilor pare să-și
revină miraculos, renăscând din propria-i cenușă la fel ca Pasărea Phoenix. La
împlinirea a 70 de ani de la deportările din Transilvania de Nord, blogul
Foto-Travel se alătură evenimentelor de comemorare, prin publicarea unei serii
de articole dedicate acestei comunități.
Sălajul avea o comunitate evreiască puternică
înainte de 1900
Actualul județ Sălaj, reînființat în 1968 după 18 ani în care nu a
existat pe hartă, cuprinde teritorii din fostele județe Sălaj și Someș. Conform
recensământului din 1930, în Sălajul istoric (ce se întindea până la granița cu
Ungaria) trăiau peste 343.347 de locuitori dintre care 3,9% erau evrei. În
mediul urban, dintre cei peste 31.8300 de locuitori 13,4% erau evrei. Conform
aceluiași recensământ în fostul județ Someș (a cărui teritoriu se regăsește azi
în județele Sălaj, Maramureș, Cluj și Bistrița Năsăud) trăiau 219.335 locuitori
dintre care 20,1% se declarau evrei. Ca o dovadă a numărului mare de evrei
înainte de primul război mondial, stau în primul rând numărul lăcașurilor de
cult, a sinagogilor şi a caselor de rugăciune. Astfel, conform documentării
realizate de Mircea Moldovan în lucrarea ”Lăcașuri
de cult evreiești din România”, disponibilă on-line aici existau
pe teritoriul actualului județ următoarele sinagogi: Buciumi (1850); Cehu
Silvaniei (1820 - minian, 1901); Crasna (1820); Gâlgău (1850, 1900); Hida
(1800, refăcută 1900-1910); Ileanda (1883); Jibou (1840 - minian, 1890 -
sinagogă); Surduc (1850 - minian); Șimleu Silvaniei (1830 - minian, 1850 - prima
sinagogă, 1883 - templu, 1880 - patru case de rugăciune ale hasimidilor); Zalău
(1870 - minian, 1880 - sinagogă). Conform tradiției iudaice, pentru existența
unei case de rugăciune sau a unei sinagogi trebuiau să existe în acea
comunitate cel puțin 10 bărbați evrei (pe linie maternă). Se spunea că există
un ”minian”. Dintre
toate sinagogile, doar una mai stă azi în picioare. Este vorba despre
sinagoga din Șimleu Silvaniei, transformată în Muzeul memorial al Holocaustului
din Transilvania de Nord, singurul de acest fel din țară.
Sinagoga din Zalău |
Sinagoga din Cehu Silvaniei |
Sinagoga din Șimleu Silvaniei |
70 de ani de la deportările din Transilvania de Nord
Cum s-a ajuns în situația ca o comunitate destul de numeroasă
înainte de cel de-al doilea război mondial, să ajungă practic până în pragul
dispariției totale? Înainte de 1989, doar două județe din țară nu aveau lăcașe
de cult. Este vorba despre județele Covasna și Sălaj. De asemenea, în 1987
existau pe actualul teritoriu al județului Sălaj 28 de cimitire. Toate aceste
date spun multe despre o comunitate care practic nu mai exista.
Transilvania de Nord - cedată Ungariei în 1940 |
În primul rând, de vină au fost cele trei
valuri de deportări din lunile mai-iunie 1944. Atunci nu mai puțin de 7851
evrei au fost deportați din Ghetoul Cehei la Auschwitz-Birkenau. Au fost trei
transporturi, care conform datelor existente în gara din Kosice (Cașovia - în
română / Kassa - în maghiară), ar fi tranzitat orașul slovac în datele de 31
mai (3106 evrei), 3 iunie (3161 evrei), 6 iunie (1584 evrei). În total, din
întreg Ardealul de Nord, au fost trimiși spre exterminare aproximativ 166.000
de evrei. Foarte puțini dintre aceștia au supraviețuit.
Intrarea în lagărul de la Auschwitz |
Unul din vagoanele morții - garat pe linia din lagărul Auschwitz-Birkenau |
La comemorarea a 70 de ani de la tragicele evenimente, Federația
Comunităților Evreiești din România în colaborare cu Institutul Național pentru
Studierea Holocaustului ”Elie Wiessel” a organizat în multe locuri din fosta
zonă de ocupație hortystă evenimente ce au adus încercat să păstreze vie
memoria celor dispăruți. Unul dintre evenimente a constat în montarea pe gările
de unde au plecat ”trenurile morții” a unor plăcuțe comemorative, scrise în
limbile maghiară și română. Pe parcursul lunii mai 2014, Institutul ”Elie
Wiessel” în colaborare cu Ministerul Transporturilor a dezvelit aceste plăcuțe
în gările din Baia Mare, Târgu Mureș, Reghin, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus,
Dej, Cluj-Napoca, Satu Mare, Șimleu Silvaniei și Bistrița.
La Șimleu Silvaniei a avut loc în acest context, în data de 29 mai
2014 o serie de activități comemorative la care au participat personalități
importante ale comunității evreiești din România și din lume dar și
oficialități județene ori locale. Printre aceste oficialități se numără Shelly
Hagler adjunctul ambasadorului Israelului la București; Elly Berkovits Gross -
supraviețuitor al Holocaustului, originară din Șimleu Silvaniei; Alex și Vera
Hecht; dr.Aurel Vainer - președintele Federației Comunităților
Evreilor din România; Nicolae Decsei - președintele comunității
evreilor din Satu Mare; Dan Has - președintele comunității evreilor din Sălaj;
Daniel Stejeran – directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din
Transilvania deNord; Lucian Bode - deputat de Sălaj; Septimiu Țurcaș -
primarul orașului Șimleu Silvaniei; Rafael Scaffer - rabinul Federației
Comunităților Evreilor din România; rabinul Zvika Kfir; Gheorghe Bancea -
inspector școlar general. Au mai participat o delegație a comunității evreilor
din Oradea, ai Asociației Culturale Hebraica Nușfalău dar și familii ale
descendenților celor deportați sau a supraviețuitorilor.
După o rugăciune în Sinagogă în memoria celor dispăruți s-a ținut
un Kadish (rugăciune rostită de obicei de o persoană aflată în
doliu) pe locul Ghetoului din Cehei, localitate situată la 3 km de orașul
Șimleu Silvaniei. Apoi, a fost organizat un marș de la Ghetou la gara Cehei,
unde a fost dezvelite plăcuțele comemorative. Textul inscripționat pe acestea,
în limbile română și maghiară este următorul: ”În lunile mai-iunie 1944,
131639 de evrei, bărbaţi, femei şi copii din Transilvania de Nord aflată sub
ocupaţia fascistă a guvernului Horthy, au fost deportați de către jandarmeria
horthystă și predați autorităților naziste. Aproape toți au fost exterminați.
Din gara Șimleu Silvaniei au fost deportați în zilele de 31 mai, 3 și 6 iunie
7851 de evrei . Fie ca memoria acestei tragedii să rămână vie ca un avertisment
pentru generațiile următoare. Institutul Național pentru Studierea
Holocaustului din România ”Elie Wiesel” - mai 2014”.
După 70 de ani, Tora a revenit în Sinagoga din Șimleu
Un eveniment aparte în șirul celor dedicate comemorării a 70 de
ani de la deportarea evreilor, a fost acela în care Sefer Tora -
sulurile ce conțin Cartea Sfântă a Iudaimului - a fost adusă la Șimleu. Sefer
Tora reprezintă o copie scrisă de mână a Torei, ce trebuie să respecte
reguli stricte. În orice Sinagogă, acesta se găsește într-o nișă
numită Aron Kodesh (Arca Sfântă), aflată în peretele dinspre
Ierusalim. Aducerea Torei în Sinagoga din Șimleu Silvaniei este un motiv de
sărbătoare, sulurile fiind purtate în brațe de rabini și de președintele
comunității, într-un dans ritualic pe străzile Șimleului. Introducerea sulului
Torei într-o sinagogă, este un ceremonial vechi, numit Hachnasat Sefer
Tora, a cărui origine se pierde în negura vremii.
Hachnasat Sefer Tora - moment de bucurie pentru comunitatea din Sălaj. Sursa foto: colecția personală Dan Has |
Președintele comunității evreilor din Sălaj Dan Has ține Tora, alături de alți evrei. Sursa foto: colecția personală Dan Has |
Sefer Tora în fața sinagogii din Șimleu Silvaniei |
Renașterea comunității evreilor din Sălaj
La fel cum statul evreu a renăscut din cenușă acum 64 de ani, tot
așa comunitatea evreilor sălăjeni renaște. Dacă până nu demult, puținii evrei
care mai trăiesc în Sălaj erau considerați o obște afiliată comunității din
Cluj, iată că încă de anul trecut, aceștia au primit aprobarea Federației
Comunităților Evreilor din România - for suprem în administrarea și îndrumarea
comunităților, dreptul de a se constitui într-o comunitate. Asta pentru că sunt
deja 48 de membri activi și încă 28 de evrei proveniți din căsătorii mixte.
Președintele comunității evreilor din Sălaj, Dan Has face parte dintr-o familie
mare de evrei, familia Lubovic, stabiliți la Antwerp în Belgia. Revenit acasă,
la Zalău, s-a dedicat în întregime comunității pe care o conduce. Comunitate
care deși nu foarte numeroasă, se pare că are un viitor.
Ca orice tânăr, responsabil pentru comunitatea căreia i se dedică,
are vise și planuri mărețe. Unul dintre ele, este pe cale de a se materializa.
Dan Has își dorește pentru comunitate nici mai mult, nici mai puțin, decât
construcția unei sinagogi la Zalău. Da, este posibil! A identificat terenul, o
parcelă din curtea cimitirului evreiesc. Are deja aprobarea Federației
Comunităților Evreiești din România, următorul pas este acela în care prim
rabinul șef al Londrei, Abraham Ginsberg - director executiv al Comitetului
pentru Conservarea Cimitirelor Evreiești din Europa va veni la Zalău pentru
a-și da acordul și pentru a verifica că pe acel teren nu sunt morminte.
În sinagoga care s-ar putea ridica în următorii 3 ani, Dan Has are
de gând să dedice două săli pentru lectura Talmud Tora. Știe și cum se vor numi
cele două săli: ing.Felix Kopelman și dr. Aurel Vainer - în cinstea celor doi
mari prieteni ai evreilor sălăjeni. Primul dintre ei este președintele
Comunității Evreilor din Oradea iar cel de-al doilea este însăși președintele
Federației Comunităților Evreiești din România.
Până atunci însă, comunitatea evreilor din Sălaj încearcă să ”iasă
în lume”. Are o pagină de Facebook și se lucrează la un blog care să reflecte activitatea acesteia.
O activitate din ce în ce mai bogată.
Istoria unei comunități, scrisă în piatră
Dar până la demararea construcției, primul pas este realizarea
unor lucrări de protejare și conservare a cimitirelor evreiești de sine
stătătoare sau a mormintelor răspândite prin alte cimitire. Cimitirul evreiesc
din Zalău are nevoie urgentă de înlocuirea actualului gard care mai mult nu
protejează de hoții de fier vechi și de profanatorii de morminte, cu unul
compact, de zid.
Alte proiecte ce vizează comunitatea evreilor sălăjeni, sunt
legate de cartografierea fiecărei pietre funerare din cimitirele aflate pe
teritoriul județului și realizarea unei baze de date a acestora. Ca la orice
comunitate de altfel, cimitirele reprezintă istorie scrisă pe pietrele
funerare, un adevărat patrimoniu. Conservarea și protejarea acestora este un
gest moral, absolut necesar.
Cimitirul evreiesc din Jibou |
Monument în cimitirul evreiesc din Jibou, dedicat evreilor deportați |
Cele 28 de
cimitire evreiești de pe teritoriul județului Sălaj, sunt ca niște cărți
deschise, fiecare piatră reprezintă o pagină din istoria zbuciumată a unei
comunități ce odinioară era prosperă. Acum, cu toată strădania membrilor
comunității, unele dintre cimitire arată jalnic: pietrele stau să cadă,
cimitirele sunt năpădite de buruieni, pe alocuri hoții își fac de cap. Cu mari
eforturi, sunt păstrate în stare relativ bună cimitirele mari, din Jibou și
Zalău.
Cimitirul evreiesc din Zalău |
Timpul și-a lăsat amprenta asupra cimitirului evreiesc din Zalău |
Articolul de mai sus a fost realizat de prof. Mirel Matyas și a fost publicat pe blogul Foto-Travel, fiind preluat cu acordul autorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu