Există dovezi (cartea lui Miklós Gaskó întitulată ”Trenurile Morții” apărută la Editura Menora din Toronto în 1984) care atestă faptul că prin gara Cașovia (Kosice în slovacă, Kassa în maghiară) au trecut între 16 mai și 27 iunie nu mai puțin de 45 de transporturi care duceau spre lagărele de exterminare de la Auschwitz evrei, în marea lor majoritate proveniți din ghetourile din Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria.
În județul Sălaj există un singur monument dedicat evreilor deportați în vara anului 1944. Acesta se găsește la intrarea în cimitirul evreiesc din Jibou. Este un monument simplu, nu foarte impunător, dar care păstrează memoria vie a victimelor Holocaustului.
Dan Has, - președintele Comunității Evreilor din Sălaj la monumentul de la Jibou |
Textul conține câteva greșeli. În primul rând, evreii din Jibou și ”jur” nu au fost uciși în Germania așa cum se precizează în text. Lagărul de exterminare de la Auschwitz - Birkenau se află în Polonia, aproape de Cracovia. Apoi există câteva cuvinte care au fost adăugate ulterior. De exemplu, cuvântul ”hortiste” a fost adăugat ulterior, se vede clar că este scris cu caractere mai mici, fiind înghesuit între rânduri. Cine a scris textul a făcut și o greșeală de ortografie, din cuvântul ”Fasciste” lipsea litera ”s” care a fost adăugată ulterior. În ciuda acestor greșeli, monumentul amintește de tragedia prin care a trecut comunitatea evreiască din Jibou.
”Steaua lui David” (numită în ebraică Maghen David - Scutul lui David) - este o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale suprapuse. Monumentul de la Jibou conține nu mai puțin de patru astfel de simboluri. Două sunt realizate în relief, tridimensionale, și încadrează fațada principală ce conține cele două texte. Un alt simbol Maghen David este realizat în relief pe placa de dinaintea scărilor, iar altul este desenat cu negru în partea superioară a monumentului.
Întregul monument este delimitat de un gard format din 12 stâlpi de beton, uniți între ei cu două rânduri de țevi metalice. Starea generală a monumentului este bună, deși se vede că nu s-au făcut intervenții de restaurare a acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu