joi, 22 septembrie 2016

miercuri, 6 iulie 2016

POVESTEA UNUI SUPRAVIEȚUITOR




Zeci de oameni au fost prezenți la lansarea cărții ”Vieti Frânte: 1940 - 1948”. La venerabila vârstă de 96 de ani, ”nenea Mihai” cum îi spun apropiații, a lansat cel de-al doilea volum al său, prin care își dorește să împărtășească din experiențele sale ca prizonier în lagărele de muncă forțată.

La 96 de ani, Mihai Eisikovits consideră că e de datoria lui să împărtășească experiențele trecute pentru a evita repetarea lor. În cartea ”Vieți Frânte: 1940 - 1948”, autorul a descris pe larg, experiențele prin care a trecut, de-a lungul anilor în care a fost prizonier. Scriitorul s-a născut la Gherla, într-o familie de evrei. În anii tinereții a petrecut trei ani în detaşamente maghiare de muncă forţată, iar după trei ani de muncă aspră, foame, frig şi umilinţe, a fost patru ani prizonier de război la ruşi. Deși l-au marcat, încercările la care a fost supus nu l-au doborât, ci dimpotrivă, l-au  întărit.
Alături de el în sala Bibliotecii Județene din Baia Mare, au fost zeci de cititori, fiica acestuia, prieteni dar și membrii ai comunității eveilor din Sălaj. 


marți, 21 iunie 2016